Burleanu a dat o fugă la Parlamentul European. Scopul şi durata vizitei?

Miercuri, 00:47 1652 afişări Special
Burleanu a dat o fugă la Parlamentul European. Scopul şi durata vizitei?

Preşedintele FRF şi secretarul general al forului continental, Theodore Theodoridis, au format delegaţia UEFA la sesiunea de azi cu David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, informează FRF.

La Bruxelles, Răzvan Burleanu a reprezentat UEFA la întâlnirea de lucru ce a avut ca obiectiv întărirea colaborării între forul fotbalistic şi Parlamentul European, mai scrie siteul FRF. O altă temă a întâlnirii a constituit-o dimensiunea europeană a Euro 2020, competiţia la care România va fi gazdă alături de alte 11 oraşe europene şi care va înlesni îndeplinirea unor obiective fundamentale ale Uniunii Europene, precum integrarea, mobilitatea, diversitatea culturală şi sustenabilitatea.

Potrivit aceleiaşi surse, sesiunea de lucru s-a încheiat cu vizitarea unui centru de refugiaţi Fedasil din Belgia şi a clubului de fotbal Le Royal Europa 90 Kraainem FC. Acest club, fondat în 1992 şi care îşi desfăşoară activitatea lângă Bruxelles, are 13 echipe totalizând peste 300 de jucători cu vârste între 6 şi 21 de ani, reuneşte peste 40 de naţionalităţi şi constituie un exemplu de integrare prin fotbal.

Preşedintele FRF a fost numit în februarie 2017 preşedinte al grupului de lucru UEFA-Uniunea Europeană, după activitatea desfăşurată în grupul de lucru pentru Diplomaţie Sportivă în cadrul Comisiei Europene. În urma impactului major pe care deciziile autorităţilor publice europene îl au asupra reglementării, guvernării, reputaţiei şi comercializării fotbalului, UEFA a semnat deja din 2018 două memorandumuri de colaborare cu Comisia Europeană şi Consiliul Europei.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.