Uluitorul Florin Halagian. Din casa cu prăvălie în stradă spre selecţia de la Tânărul Dinamovist. Răzvan Toma dezvăluie lucruri neştiute despre antrenorul cu 898 de partide. "Armeanul" s-a stins ieri, la vârsta de 80 de ani

13 aug 2019 5944 afişări Fotbal Intern
Uluitorul Florin Halagian. Din casa cu prăvălie în stradă spre selecţia de la Tânărul Dinamovist. Răzvan Toma dezvăluie lucruri neştiute despre antrenorul cu 898 de partide. "Armeanul" s-a stins ieri, la vârsta de 80 de ani

Încă de când era în viaţă, despre Florin Halagian (Florian Halagian cum era trecut în acte) se putea spune că este o legendă a fotbalului românesc, fără teama de a demonetiza acest termen, aşa cum o fac astăzi o mulţime de agresori ai tastaturii în mult prea permisivul spaţiu al internetului. Acest statut i se datorează în exclusivitate prin cele realizate de el în cariera de antrenor.

Pentru prima oară a respirat aerul Bucureştiului, la început de martie, atunci când primăvara îşi face timidă loc printre hăţişurile friguroase ale iernii. Anul, 1939, când încă era liniştea dinaintea furtunii. Locul copilăriei a fost o casă din Şoseaua Vergului, cu curte, pomi şi grădină, stil vagon, având prăvălie la stradă. Aceasta deoarece, ca mai toţi armenii, şi Krikor Halagian, tatăl său, era tot negustor, având o mercerie. După trei ani la şcoala de cartier „Gheorghe Asachi”, avea să petreacă restul şcolarizării la celebra Şcoală Armenească, căci sângele apă nu se face.
Numai că puştiului armean era mai atras de zborul mingii, decât de foşnetul paginilor cărţilor. Aşa că nu peste mult timp, la doar 11 ani, s-a prezentat la selecţia care se făcea la Tânărul Dinamovist, un fel de „academie” a clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare. Acolo a fost „recepţionat” de un mare tehnician din acea perioadă, Petre Steinbach, primul promotor al unei şcoli de antrenori din România.

La început a fost atacant, însă cu timpul a fost retras mijlocaş. Faptul că a ajuns la Progresul CPCS, de fapt echipa naţională de juniori care participa în Divizia B sub acest nume, demonstra că avea ceva calităţi. Cu toate acestea, cariera sa de fotbalist nu avea să dea în clocot. Piteştiul este locul unde a debutat în Divizia A ca jucător, dar mai important, cel în care avea să  facă  peste decenii istorie ca antrenor. Un fapt interesant, ca jucător a fost foarte disciplinat şi liniştit, şi nici prin cap nu le trecea celor care-l cunoşteau aşa că va deveni pe banca suspinelor vulcanicul de mai târziu.

Având un dezvoltat simţ de conservare, a intuit că nu va face mare lucru ca fotbalist, aşa că s-a concentrat din mers pe pregătirea profesională, absolvind IEFS-ul.

La început, a activat ca asistent-suplinitior în cadrul Universităţii din Bucureşti, ocupându-se fără prea mare tragere de inimă de fotbalul studenţesc. Dar relaţiile sale strânse cu Piteştiul aveau să-l reintroducă în circuitul fotbalului adevărat, devenind în 1970 antrenor la tineretul lui FC Argeş. Începuse sezonul 1971-72, Argeşul cu celebrul Titus Ozon la comandă nu se regăsea. Şi aşa cum se întâmplase şi cu alţi tehnicieni veniţi înainte în Trivale, a intrat în conflict cu vedeta echipei, Dobrin. Cum de obicei în asemenea situaţii pleacă antrenorul, aceeaşi soartă a avut-o şi „Năsosul”. Trecuseră doar 7 etape. Se ştie, când destinul trebuie să se împlinească, nimic nu poate sta în cale. Astfel, acea situaţie de criză avea să se transforme într-o carte câştigătoare, toate părţile implicate dând dovadă de mult curaj; conducerea clubului că lăsa echipa pe mâna unui tânăr de 32 de ani fără niciun fel de experienţă, iar impricinatul Halagian că s-a înhămat la o asemenea responsabilitate, unde tehnicieni cu mare experienţă precum amintitul Ozon, dar şi Teaşcă eşuaseră. În momentul preluării, echipa se afla pe locul 13 (din 16 echipe), având linia de clasament 7. 3. 0. 4. 9-14. 6.

Cam ce cotă avea atunci această echipă ca să ia titlul? Şi totuşi miracolul s-a produs. În meciul de debut cu Halagian pe bancă, FC Argeş a surclasat la Piteşti pe Petrolul cu 5-0, parcă prevăzându-se că urma cel mai măreţ sezon din istoria clubului. 23. 16. 3. 4. 42-21. 35, aceasta avea să fie linia realizată cu Halagian, prin care gruparea piteşteană devenea în premieră campioană, chiar cu o etapă înainte de final, într-un sezon în care pentru prima oară bucureştenele au lipsit de pe podium (UTA şi Universitatea Cluj au ocupat locurile 2 şi 3). Astfel devenea al 4-la antrenor din  fotbalul românesc, care câştiga titlul la debut, după Francisc Dvorzsák cu Flamura Roşie UTA în 1950, Gheorghe Popescu cu CCA în 1951 şi Ştefan Onisie cu aceeaşi CCA în 1960/61. De asemenea, la 23 de ani, era al doilea cel mai tânăr antrenor câştigător de titlu, după amintitul Gheorghe Popescu care o făcuse cu CCA la 22.

Cu el antrenor, FC Argeş devenise o echipă solidă, temută, aflată de multe ori în preajma podiumului, cu jucători căutaţi de loturile naţionale. El intuise că la Piteşti exista atât potenţial material, dar şi uman. După ce în 1977/78, ocupase locul 2, pierzând campionatul cu Steaua la golaveraj şi la relaţii sus-puse, în sezonul următor a dus un nou duel pentru titlu, de această dată cu cealaltă echipă a uniformelor, Dinamo. Povestea acestui titlu este mult mai bine cunoscută microbiştilor, deoarece a avut un final cu mult suspans, sorţii făcând ca cele două pretendente la titlu să se întâlnească în ultima etapă, într-o veritabilă finală a campionatului. Fiecare avea şansa sa, Dinamo propriul teren, FC Argeş faptul că-i era suficient şi un egal pentru a cuceri titlul. Scorul a alternat, de la 1-0 pentru Dinamo în minutul 6, la 1-3 în minutul 69 şi 3-3 în minutul 90. La acest scor, a rămas celebră acea scurtă discuţie dintre Dobrin, de la care porniseră toate golurile argeşene, şi arbitrul Ottó Andercó (şi el plecat dintre noi în acest an), când i-a spus acestuia să oprească jocul că altfel îi va mai da un gol lui Dinamo. Şi s-a ţinut de cuvânt, reuşind o execuţie de mare efect care l-a îngenunchiat pentru ultima oară pe nefericitul portar Anuţei, ca şi pe generalii MAI de la oficială. Aşadar, Halagian a ştiut să conlucreze foarte bine cu Dobrin şi să facă performanţă împreună. Se mai şi luau de gât, dar imediat se pupau. Cert e că „Armeanu’” i-a lăsat „Gâscanului” multă libertate în joc, dar a ştiut să-l canalizeze pe tactici de joc care de cele mai multe ori erau agreate de ambii şi i-a recunoscut statutul de lider al vestiarului.

Afirmam că avea un deosebit simţ de conservare. Aşa a ajuns să lucreze la echipe susţinute de oameni ai vremii sus-puşi, precum FC Olt Scorniceşti şi Victoria Bucureşti. Dar n-a ocolit nici marile puteri, Steaua şi Dinamo. Legat de Steaua se ştie, a existat şi o polemică faţă de meritele sale în câştigarea acelor trofee de anvergură pentru roş-albaştri de la mijocul anilor 80. Un lucru este cert, el a reuşit să-i determine pe generalii armatei să bage mai adânc mâinile în buzunar ca să aducă jucători mai valoroşi. De asemenea el a avut curajul să facă acel schimb de generaţii, făcând „treaba murdară” de a îndepărta nişte jucători de anvergură care avuseseră multe realizări la clubul militar, dar care se apropiau de apusul carierei. Aşa că se poate afirma că a avut şi el merite la acele succese şi asta nu pentru că de morţi se spune numai de bine.

Ultimul său titlu, spre deosebire de celelalte, a fost obţinut într-o societate românească în care secera şi ciocanul fuseseră detronate, dar în loc venise haosul. Dinamo încerca să-şi schimbe imaginea din club al Securităţii într-unul modern, motiv pentru care printre altele a adus ca director tehnic un fost internaţional olandez, Rinus Israel. Acest lucru însă l-a ambiţionat pe Halagian, care a câştigat la pas ediţia 1991-92, zămislind o echipă cu produse tocmai bune pentru export, precum Dorinel Munteanu, Selymes, Mihali, Cheregi, Gerstenmájer, Kádár printre alţii, care aveau să fie vânduţi ulterior spre umplerea altor buzunare decât cele ale clubului.

Chiar dacă n-a mai câştigat trofee, a rămas un antrenor important care a mai avut realizări, cea mai însemnată fiind transformarea lui FC Naţional într-o echipă de frunte, candidată la trofee, având cele mai bune clasări din istorie cu fostul Progresul. A rămas totodată în memorie şi cu nişte „ziceri” prin care îşi prezenta o parte din filosofia despre meseria sa, precum „focul la ei” sau „eu nu plec niciodată, aştept să fiu dat afară”.

Relaţia sa cu presa s-a asemănat cu cea pe care a avut-o cu Dobrin. Era agasat adesea de ea, dar era conştient că are şi beneficii de pe urma ei. Aşa că ştia să menţină un echilibru, să se certe cu ea, dar să se şi împace imediat. Şi pe acest segment a avut o vorbă: „Nu contează că e de bine sau de rău, important este doar să se scrie despre tine”.

La final, ţin să mai subliniez că Florin Halagian ar trebui să rămână un exemplu pentru antrenorii de astăzi şi din punctul de vedere al coloanei vertebrale. Mi-au plăcut mult cuvintele scrise de un confrate în acest sens, după dispariţia „Armeanului”: „Chiar dacă pe vremea sa telefonia mobilă nu atinsese încă acurateţea tehnologică de astăzi, probabil că Armeanu ar fi jucat în picioare orice dispozitiv prin care cineva i-ar fi sugerat ceva. Şi nu doar dispozitivul, ci şi pe cel care i-ar fi întins acel telefon cu indicaţii de la pupitrul de comandă”.
Dumnezeu să-l odihnească!

CV
Florian HALAGIAN
Născut: 07.03.1939 (Bucureşti) / Decedat: 12.08.2019 (Bucureşti)

Jucător
Post: mijlocaş central sau inter
Debut în Div.A: 20.08.1961, Dinamo Piteşti – Dinamo Bucureşti 3-4 (1 gol)
A început fotbalul la Dinamo Bucureşti unde a făcut toţi paşii elementari (1950-1957)
1957-58     Progresul CPCS Bucureşti (Div.B)
1958-59    Pompierul Bucureşti (Div.B)
1959-60    Dinamo Piteşti (Div.B)
1960-61    Dinamo Piteşti (Div.B)
1961-62    Dinamo Piteşti    23/5
1962-63    Dinamo Piteşti (Div.B)
1962-63    Dinamo Bucureşti    0/0
1963-64    Dinamo Bucureşti    0/0
1963-64    Petrolul Ploieşti    7/1
1964-65    Minerul Baia Mare    22/2
1965-66    Dinamo Piteşti    1/0
1965-66    Ştiinţa Bucureşti (Div.B)
1966-67    Politehnica Bucureşti (Div.B)
1967-68    Politehnica Bucureşti (Div.B)
1968-69    Politehnica Bucureşti (Div.B)
1968-69     Vagonul Arad    5/0
Total Divizia A: 58 jocuri, 8 goluri

Antrenor
Debut: 24.10.1971, FC Argeş – Petrolul 5-0
1971-72: FC Argeş (camp.)    23. 16. 3. 4. 42-21 (et. 8-30)
1972-73: FC Argeş    30. 14. 7. 9. 44-28
1974-75: FC Argeş    34. 15. 4. 15. 51-43
1975-76: FC Argeş    34. 12. 8. 14. 36-47
1976-77: FC Argeş    34. 12. 9. 13. 40-47
1977-78: FC Argeş    34. 18. 5. 11. 60-49
1978-79: FC Argeş (camp.)    34. 20. 5. 9. 54-29
1979-80: FC Argeş    34. 16. 7. 11. 51-38
1980-81: FC Argeş    34. 19. 4. 11. 63-39
1981-82: FC Olt    34. 17. 5. 12. 48-41
1982-83: FC Olt    34. 14. 5. 15. 47-36
1983-84: FC Olt    34. 11. 11. 12. 38-27
1984-85: Steaua (camp.)    6. 5. 1. 0. 13-1 (et. 1-6)
1984-85: Univ.Craiova    17. 8. 2. 7. 29-19 (et. 18-34)
1985-86: FC Argeş    34. 14. 8. 12. 39-41
1986-87: FC Argeş    34. 12. 11. 11. 28-25
1987-88: FC Argeş    34. 11. 7. 16. 41-47
1988-89: Victoria Bucureşti    34. 20. 5. 9. 81-60
1989-90: Victoria Bucureşti    17. 8. 5. 4. 24-16 (et. 1-17)
1990-91: Dinamo    6. 4. 2. 0. 15-2 (et. 29-34)
1991-92: Dinamo (camp.)    34. 21. 13. 0. 76-23
1992-93: Dinamo    14. 8. 4. 2. 34-13 (et. 1-9 şi 30-34)
1993-94: Dinamo    34. 16. 7. 11. 65-40
1994-95: FC Inter    34. 20. 5. 9. 61-35
1995-96: FC Naţional    27. 17. 5. 5. 54-27 (et. 8-34)
1996-97: FC Naţional    34. 21. 5. 8. 69-36
1997-98: FC Naţional    11. 8. 1. 2. 16-7 (et. 1-11)
1997-98: FCM Bacău    19. 11. 4. 4. 33-22 (et. 16-34)
1998-99: FCM Bacău    34. 18. 8. 8. 46-35
1999-00: FCM Bacău    2. 0. 1. 1. 1-1 (et. 1-2)
1999-00: FC Argeş    14. 9. 3. 2. 22-11 (et. 7-20)
1999-00: FC Braşov    10. 6. 0. 4. 18-12 (et. 21-30)
2000-01: Ceahlăul    9. 4. 3. 2. 15-14 (et. 7-15)
2001-02: FC Argeş    26. 11. 6. 9. 33-30 (et. 5-30)
2002-03: FC Argeş    8. 2. 2. 4. 8-13 (et. 1-8)
2009-10: Gloria Bistriţa    9. 2. 6. 1. 9-9 (et. 9-17)
2010-11: Gloria Bistriţa    4. 1. 2. 1. 3-3 (et. 25-28)
Total: 898 meciuri, 441 victorii, 189 egaluri, 267 înfrângeri, 1407-987 golaveraj

Deţine recordul absolut având cele mai multe meciuri ca tehnician în primul eşalon al României.
A avut şi funcţia de antrenor federal, când s-a ocupat şi de loturile naţionale, fiind chiar şi la naţionala mare un meci în care a fost folosit lotul olimpic, în 1979 (contra Ciprului), la cel olimpic în 7 jocuri (în 1979 şi 1987-1988) şi la cel U21 în 10 jocuri (1987, 1990 şi 1995).
A condus echipe în cupele europene în 44 de meciuri, fiind pe locul 4 într-o asemenea ierarhie la nivel naţional.
Antrenor emerit, a fost şi lector la Şcoala Naţională de Antrenori.
 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.