Viitorul - FC Botoşani 2-2. S-au ţinut de cuvânt: spectacol total la Ovidiu! Moldovenii au revenit de două ori, graţie lui Ashkovski

Luni, 22:52 10009 afişări Liga 1
Viitorul - FC Botoşani 2-2. S-au ţinut de cuvânt: spectacol total la Ovidiu! Moldovenii au revenit de două ori, graţie lui Ashkovski ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

FC Viitorul şi FC Botoşani au promis un meci spectaculos, iar în ziua partidei s-au ţinut de cuvânt. Eric a deschis scorul în minutul 12, dintr-un penalty obţinut de Ganea. A fost golul cu numărul 64 pentru Eric de Oliveira, care l-a egalat în clasamentul all-time al marcatorilor străini pe Wesley Lopez. Amândoi au 64 de goluri acum, dar Eric are şansa de a-l detrona pe fostul idol de la FC Vaslui. Ashkovski a egalat pentru FC Botoşani, în minutuş 27, după o pasă genială a lui Ongenda şi o paradă a lui Căbuz, în faţa lui Papa. Ashkovski a înscris cu poarta goală, iar jocul era relansat.

După pauză, Iancu şi-a readus echipa în avantaj, spre bucuria lui Gheorghe Hagi. "Regele" a făcut însă o criză de nervi în minutul 81, când Ashkovski a reuşit dubla. Ofosu a trecut uşor de Mladen în flancul stâng, a trimis puternic în şase metri, iar Ashkovski a deviat în plasă pentru 2-2. Ambele echipe puteau înscrie golul 3 pe final, dar s-a terminat 2-2.

În urma acestui egal, FC Viitorul ajunge pe locul 2, la egalitate cu Poli Iaşi. Ambele echipe au 11 puncte. FC Botoşani a urcat pe 4, cu 9 puncte. Tot 9 puncte au şi Gaz Metan, respectiv Craiova. Lider este CFR Cluj, cu 13 puncte. CFR Cluj şi Viitorul au cel mai bun atac din Liga 1, cu câte 13 goluri marcate. Podiumul e completat de FC Botoşani, cu 11 reuşite. Pentru Viitorul urmează un duel cu Astra, iar FC Botoşani se va duela cu CS U Craiova.

Viitorul - FC Botoşani 2-2 (Eric 12-pen., Iancu 65 / Ashkovski 27, 81)
Stadion:
Central Academia Hagi (Ovidiu)
Arbitru: Marian Barbu. Asistenţi: Valentin Avram şi Mihai Marica. Rezervă: Adrian Cojocaru

Viitorul: Căbuz - Mladen, Ţîru, Ghiţă, S. Filip (Calcan 61) - Achims, Artean (Ciobanu 46), Houri - Eric, Iancus, Ganeas (Boboc 55)
Rezerve neutilizate: Cojocaru - Măţan, Leca, M. Dulca
Antrenor: Gheorghe Hagi

Botoşani: Hankic - Haruţ, Mirons, Chindriş, Holzmann - Rodriguezs, E. Papa (Florescu 75) - Ashkovski (Piţian 86), Ongendas, Golofcas - Ofosu
Rezerve neutilizate: E. Pap - Cimpanu, Andronic, Patache, Ţigănaşu
Antrenor: Marius Croitoru

Minutul 90+4: Fluier final.


Minutul 81: GOOOL FC Botoşani!Ofosu a pătruns în careu din flancul stâng, a centrat cu putere în faţa porţii, iar Ashkovski a pus capul pentru 2-2. Jucătorul din Macedonia de Nord a reluat imparabil din faţa porţii, astfel că moldovenii egalează din nou.


Minutul 65: GOOOL Viitorul! Gabi Iancu punctează pentru 2-1. Atacantul gazdelor a câştigat duelul aerian cu Holzmann, a trimis în bară, iar mingea a ricoşat apoi tot la Iancu. Vârful Viitorului a trimis cu mult calm în plasă, din şase metri, iar FC Viitorul revine la conducerea partidei.


Minutul 46: S-a reluat partida de la Ovidiu.


Minutul 45+1: Pauză. FC Viitorul şi FC Botoşani se află la egalitate, scor 1-1, după o repriză spectaculoasă.


Minutul 27: GOOOL FC Botoşani! Ashkovski egalează cu un şut din şase metri. Ongenda i-a pasat superb lui Papa, care a reluat spre poartă, dar a fost blocat de Căbuz. Mingea a ricoşat în faţă, iar Ashkovski a trimis cu mult calm în poarta goală. FC Botoşani egalează, iar tabela indică 1-1.


Minutul 21: Bară! Haruţ a centrat din dreapta, la capătul unui contraatac, iar Ofosu a trimis o "rachetă" în transversala porţii apărate de Căbuz. Rămâne 1-0 pentru FC Viitorul.


Minutul 12: GOOOL FC Viitorul! Eric transformă de la 11 metri şi îl egalează pe Wesley în clasamentul all-time al marcatorilor străini din Liga 1. Amândoi au 64 de reuşite pe prima scenă.


Minutul 10: Penalty pentru FC Viitorul. Ganea a fost împins de Chindriş, iar asistentul Valentin Avram a semnalizat faultul. Centralul Marian Baru a indicat punctul cu var, iar Eric va şuta de la 11 metri.


Minutul 1: Start la Ovidiu.


20:30Hagi a prefaţat meciul, cu doar 30 de minute înainte de start: "E un meci acasă, ne dorim cele trei puncte. Botoşani e o echipă bună. Ştim că ambele echipe marchează goluri, l-am auzit şi pe Croitoru că vrea să vadă goluri. Vom vedea cine va marca mai mult", a spus Hagi, înaintea partidei cu FC Botoşani.


Viitorul are un start excelent de sezon, cu trei victorii şi o remiză acumulate în primele patru runde ale sezonului. Fără grijile unei competiţii europene, echipa lui Hagi se axează pe campionat, acolo unde va da tot peste o formaţie în formă.

FC Botoşani este, de asemenea, neînvinsă în actualul sezon. Echipa lui Marius Croitoru se află pe loc de play-off şi are două victorii şi două remize. Ultima ispravă a moldovenilor este victoria în faţa celor de la FCSB, scor 2-0.

„Un meci împotriva unui adversar foarte bun, care a arătat un fotbal agresiv, a marcat goluri. Vom avea un meci foarte dificil. Ne dorim să avem capacitatea să ne impunem şi la final să luăm cele trei puncte. Avem ca obiectiv în fiecare meci să jucăm la victorie. E doar un început foarte bun al nostru. Nu contează cum începi, contează cum termini. Drumul e lung. Noi arătăm bine”, a spus tehnicianul Viitorului, Gheorghe Hagi, la conferinţa de presă premergătoare partidei.

FC Viitorul se află pe locul trei în clasamentul Ligii 1, iar FC Botoşani ocupă poziţia a şasea.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.