LPF a anunţat echipa etapei a cincea din Liga I. Poli Iaşi are trei jucători după victoria cu Dinamo. Csaba Laszlo, cel mai bun antrenor

Marţi, 12:58 1323 afişări Liga 1
LPF a anunţat echipa etapei a cincea din Liga I. Poli Iaşi are trei jucători după victoria cu Dinamo. Csaba Laszlo, cel mai bun antrenor

Liga Profesionistă de Fotbal a publicat, marţi, echipa etapei a cincea din Liga 1.

Datorită victoriei înregistrată cu Universitatea Craiova, scor 1-0, Sepsi îi dă echipei etapei a cincea pe portarul Bela Fejer şi pe tehnicianul Csaba Laszlo. FC Voluntari s-a impus, cu 3-1, în faţa lui FCSB, astfel că fundaşul Ricardinho ajunge în echipa etapei. Poli Iaşi asigură echipei etapei a cincea trei jucători, fundaşul Bradley Diallo şi mijlocaşii Nicandro Breeveld şi Ovidiu Horşia, după victoria împotriva lui Dinamo, cu scorul de 2-0.

După ce s-a impus, cu 3-0, în faţa lui FC Hermannstadt, CFR Cluj contribuie cu doi jucători la echipa etapei, fundaşul Andrei Mureşan şi mijlocaşul Adrian Păun. Gaz Metan contribuie cu fundaşul Mihai Velisar şi cu atacantul Sergiu Buş, după victoria în faţa Astrei, cu scorul de 1-0. Academica Clinceni a învins Chindia Târgovişte, cu scorul de 3-1, şi îl oferă echipei etapei pe mijlocaşul Bogdan Barbu. FC Botoşani contribuie cu atacantul Stefan Ashkovski, după egalul înregistrat cu FC Viitorul, scor 2-2.

Portar:
Bela Fejer (Sepsi OSK)

Fundaşi:
Ricardinho Varzim (FC Voluntari)
Bradley Diallo (Poli Iaşi)
Andrei Mureşan (CFR Cluj)
Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaş)

Mijlocaşi:
Adrian Păun (CFR Cluj)
Nicandro Breeveld (Poli Iaşi)
Bogdan Barbu (Academica Clinceni)
Ovidiu Horşia (Poli Iaşi)

Atacanţi:
Stefan Ashkovski (FC Botoşani)
Sergiu Buş (Gaz Metan Mediaş)

Antrenorul etapei: Csaba Laszlo (Sepsi OSK)- Tehnicianul i-a adus lui Sepsi prima victorie din acest sezon, după patru egaluri.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.