Yes we can! CFR Cluj - Celtic 1-1, după un meci în care echipa lui Dan Petrescu a arătat că îşi poate domina clar adversarul. Calificarea se joacă la Glasgow

7 aug 2019 8132 afişări Liga Campionilor
Yes we can! CFR Cluj - Celtic 1-1, după un meci în care echipa lui Dan Petrescu a arătat că îşi poate domina clar adversarul. Calificarea se joacă la Glasgow foto: Mediafax

Liga Campionilor este, dincolo de evidenţe, un bazar nemaipomenit pentru un antrenor precum Dan Petrescu. Mângâiat de un trecut între fotbaliştii mari, breaslă pe care a reprezentat-o cu onoare, ”Bursucul” are ocazia să îşi dovedească abilităţile şi pe plan european. Tot contra celor mari, aşa cum n-a mai făcut-o de când a ales treningul şi primul scaun de pe băncile de rezerve. Celtic îi vine mănuşă. Scoţienii sunt uşa de intrare pe care, dacă o deschide, Petrescu poate da ziua bună celor din Premier League-ul englez, acolo unde speră să ajungă într-o zi în care nici ofertele milionarilor chinezi nu ar mai putea schimba biletele pe ruta Otopeni - Londra. 

Avertizaţi că vor avea parte de un joc lipsit de ”viu”, spectatorii primesc altceva. Sunt europeni şi au drepturi, dar nu se vor repezi la Protecţia Consumatorului. Odsonne Edouard are prima şansă, un şut prins din două mişcări de Arlauskis, apoi Burcă e mai scoţian decât scoţienii şi ratează de puţin poarta cu o lovitură de cap. Culmea, ei sunt mai mingicari. Morgan şi Christie sunt tehnici, se mişcă în permanenţă în ”treizeciul” nostru, driblează, iar portarul CFR-ului e într-o permanentă stare de stres. Noi ieşim, dar ieşim doar pe contraatac. Deac pasează ireal spre Omrani, pe poziţie viitoare, de unde un atacant mare nu iartă. Nu e cazul lui Omrani, cel care ratează preluarea şi scapă mingea de sub control. O minge pe care scria gol dacă faza i se întâmpla oricărui atacant dintr-un campionat serios mai la vest de Viena. Nu e Omrani, însă e Rondon. Acelaşi Deac iese superb pe un contraatac, pasează splendid către fotbalistul adus de la Gaz Metan, iar acesta execută portarul cu un şut care îi trece lui Bain printre picioare. Înscriem, ne bucurăm, şi începem să visăm. Nu e cazul, şi asta ne-o arată Elhamed. Fostul dinamovist pasează în careu, de pe dreapta, Forrest profită de un Burcă static şi îl învinge uşor pe Arlauskis.

Ne putem doar închipui nivelul decibelilor din vestiarul gazdelor la pauză. Asta ajutaţi fiind de modul în care CFR iese de acolo. E minutul 50, iar Omrani presează un adversar care e aproape de autogol. Combinăm mai mult, mai lucid, şi conducem jocul, chiar dacă fără să reuşim esenţialul, verticalizarea. Petrescu încearcă cu Păun în locul lui Omrani, apoi plusează cu golgheterul Ţucudean, în locul lui Rondon. Înaltul atacant are nevoie de o minge pentru a produce panică, însă şutul său e deviat şi trece un pic pe lângă. Scoţienii se apără aproximativ, ne dau spaţii şi, mai important, îi dau lui Djokovic timp să gândească. Croatul e faultat la 25 de metri, însă Deac nu reuşeşte să surprindă portarul cu un şut înşelător, la ”scurt”. Păun îşi aduce şi el contribuţia, şutează bine, Bain respinge cu un reflex norocos, iar Ţucudean ratează finalizarea pe respingere. 

Se termină 1-1, însă un 1-1 care dă speranţe. Scoţienii nu sunt slabi, însă nu se pot compara cu mai puternicii lor verişori din sud, fiind o echipă pe care nişte clujeni cu temele făcute o pot depăşi în retur. Da, chiar şi cu atmosfera extraordinară de pe Celtic Park. Yes we can, vorba lui Obama! 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.