Coşmar pentru Kompany la Anderlecht! Fosta campioană a Belgiei, nicio victorie sub comanda fostului star de la Manchester City

18 aug 2019 2995 afişări Campionate Externe
Coşmar pentru Kompany la Anderlecht! Fosta campioană a Belgiei, nicio victorie sub comanda fostului star de la Manchester City

Vincent Kompany (33 de ani) nu a avut parte de startul dorit în cariera sa de antrenor. Acesta s-a întors la Anderlecht, formaţia la care a făcut junioratul, după ce a scris istorie în tricoul lui Manchester City. Fosta campioană a Belgiei nu a câştigat niciun meci în primele patru etape şi s-a distanţat deja la şapte puncte de primul loc, ocupat de Club Brugge.

Cu Kompany în teren pe tot parcursul partidei, Anderlecht a pierdut duelul de pe terenul lui Kortrijk, scor 4-2, după ce a condus cu 1-0 la pauză prin golul marcat de starul francez, Samir Nasri. Gazdele au punctat de patru ori în partea secundă, iar Michael Vlap a înscris din penalty pentru Anderlecht.

Internaţionalul român, Alexandru Chipciu (30 de ani), prezent pe lista preliminară a stranierilor convocaţi de Cosmin Contra pentru ”dubla” cu Spania şi Malta, nu a fost inclus în lot de antrenorul belgian.

Odată cu venirea lui Kompany la Anderlecht, câteva nume importante au fost convinse să semneze cu fosta campioană a Belgiei. Pe lângă Samir Nasri, internaţionalul belgian Nacer Chadli (30 de ani) a fost convins să semneze cu Anderlecht. Mai mult, Kompany l-a adus la echipa sa şi pe puştiul Philippe Sandler (22 de ani) de la echipa U23 a lui Manchester City, sub formă de împrumut.

Pentru Anderlecht urmează un duel ”de foc” în campionat, cu Genk, echipa la care evoluează Ianis Hagi. Echipa din Bruxelles se află în, poate, cel mai ”negru” moment din istoria clubului, ratând calificarea în competiţiile europene după o perioadă foarte lungă de timp.

CITEŞTE ŞI: REPORTAJ "Notre respect, Anderlecht!" ProSport, pe pragul ”reginei” Belgiei, în cel mai ”negru” moment din ultimii 65 de ani. Anderlecht a scăpat din mâini un record cu care se mai mândreşte şi FC Barcelona

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.